LoginVreau cont
 1 2 3 4 >  Ultimele
Categorii:   Toate   Bani   Dragoste   Sanatate   Scoala   Servici   Sex   Inclasabil  

Intrebare:

Daca ai castiga 1 milion de dolari ai renunta la ce faci acum?

13'447
1
comentariu

Deydey

Iata-ma din nou aici după 4 ani foarte lungi. Nu imi stie nimeni povestea anterioară și nici nu cred ca mai contează, vreau doar sa ma eliberez in mod public. Sunt in Uk de vreo doi ani,m-am zbătut cu anxietate socială și asta doar pentru ca ma consider o tipa urâțică cu probleme dentare care necesita extrem de multi bani pe care evident nu ii posed.
Am iesit destul de recent dintr o relație extrem de toxică, o relație de 5 ani cu un om pe care acum cand il privesc nu mai vad absolut nimic din ce poate vedeam odată.  Nu pot sa spun ca regret tot acest timp , am invatat foarte multe chestii despre mine si despre iubire , nu e nimic rau in a alege sa vezi mereu jumătatea plină a paharului . Am gresit si eu enorm ,pentru ca devenisem frigida dar nu a fost o cauza sexuală. Cand omul de lângă tine nu are niciodată ceva bun de spus la adresa ta , cand nu esti respectată ca om/ femeie ,te duci numai tu la munca si nu ai voie sa iti cumperi nimic ,vii acasa si prietenul fumează iarba si se joaca .. bineinteles ca sexul iese din discuție cu această persoană. Timp de doi ani m am lăsat practic violată si nu am inteles pe deplin pe atunci ce se intampla . Cu noua slujbă au început să roiasca oameni pe lângă mine. Nu ma voiau pentru sufletul sau mintea mea hahaha . Cert e că am acceptat totusi pe cineva doar din pură curiozitate, voiam să stiu dacă inca pot seduce pe cineva . De fapt eu am fost cea sedusă ,asa ca am inceput sa imi înșel prietenul cu acest tip la care mergeam doar pentru un singur motiv. Sexul . Era wow pe atunci pentru ca in sfarsit nu mai durea ca naiba. Sunt un pic înclinată spre hedonism si din nou ,nu e nimic rau in asta .
In sfarsit, el a aflat , adică știa sau bănuia si pentru ca aveam impresia ca sunt worthless fără el l am lăsat sa șteargă tot , sa ma controleze , trebuia sa ajung la o ora fixa , sa nu mai comentez , sa imi aleg cuvintele cu grija si sa incerc sa fiu prima care incepe actul sexual.  Nu a durat mult și a apărut altcineva in viata mea, si acum puteti sa ma judecati cat vreti dar cu adevărat credeam ca voi sta legată toata viata de acest prieten al meu (m-a facut sa cred ca nimeni nu ma va accepta pentru ceea ce sunt si ca as fii un om mort fără el) . Cu apariția acestui al doilea tip prietenul meu de 5 ani a fugit intr o noapte si am ramas complet singura. Din prostie si singurătate am fugit imediat in bratele acestui tip pe care nu il plăceam si nu il voiam , imi era si este coleg de munca , inevitabilul s-a produs ,am facut sex cu el , si a dat drumul in mine si avut o senzatie oribilă de dezgust încât am fugit imediat de la el . Am luat pilula de a doua zi care mi a dat hormonii peste cap si am devenit foarte dubioasă din cauza lor. Am incercat sa ii explic acestui om ca nu vreau relație dar nu a inteles . In scurt timp au început vorbele la munca ,suntem vreo 200 care lucrează acolo ,si m am simtit murdară, pătată si marcată ca o vită in abator . Si acum regret acest lucru dar once again privesc partea bună care urmează curând.
Întotdeauna am considerat ca am o putere imensă in mine si capacitatea de a trece peste orice,deoarece viata iti va dărui in mod repetat teste si recompense de pe urma lor ,asa ca a trebuit să suport consecințele prostiei mele si sa merg la lucru cu capul sus si privirea înainte chiar dacă stiam ce crede toata lumea despre mine. In fond nimeni nu ar trebui să se lase definit de ceea ce cred ceilalți, in orice om există ceva mult mai mult decat poate ochiul sa vada.Asta se intampla acum vreo 3 luni . Lucrurile s au mai calmat o perioadă, si din nou m-am împrietenit cu altcineva ,tot de la munca pentru ca acolo e viata mea din pacate . Si spun ca m am împrietenit,  fără sex fără nimic de genul ,dar oamenii s au răcit de îndată ce au aflat despre ceea ce am făcut și   a fost foarte dureros.
După ce am trecut printr un incendiu si am fost data afara din casa ,m am schimbat radical ,si munca a început să mi se para raiul , mai ales ca eram foarte singura ,tin sa precizez ca sunt foarte selectivă cu oamenii de lângă mine . Timpul e un lucru foarte prețios și acum am grija cui il ofer . Oricum , ma duceam la munca cu plăcere.  Si urmeaza partea frumoasa.
Începusem să visez destul de des pe cineva de acolo. Un britanic simpatic cu par carliontat si cu un zâmbet de ma făcea sa pic . Partea proasta e ca el voia sa se implice cu o altă colegă care era foarte indecisa si isi cam bătea joc de el . Mi se rupea inima sa il vad atât de trist mai ales că avusesem acele vise,pur si simplu stiam ca il vreau . Cum necum ,am avut o zi ocupată la munca si nu mai făceam fata , si nu stiu ce l a facut sa vina la mine sa imi spuna :ciggy?  N am stiut daca era o invitate sau ma trimite sa ies la țigara dar il vad cum pleacă si se uita in urma după mine asa ca l am urmat. Am iesit,  am vorbit nimicuri si la un moment dat imi spune uimit ca am o engleza foarte bună, iar eu i am spus că sunt foarte deșteaptă și de aia. . Bineteles i am spus că glumesc si nu sunt bolnavă de grandomanie.
  In acea seara a început să plouă si i am spus că caute o pungă sa nu isi ude părul.  Cand am iesit din tura l am asteptat gen, dar fără să își dea seama . Stăteam în ploaie și ascultam muzica ,  ma vede si vine la mine cu cel mai larg zâmbet , am crezut ca mor . 
Cand am ajuns acasa l am întrebat pe facebook daca e ud . Si asa a inceput totul . Stiam ca fusese refuzat de colega mea care nu voia să iasă cu el nicăieri din cauza ca el foloseste droguri si ea nu vrea pe cineva de genul asa ca l am invitat seara după 12 la o plimbare . Si spre norocul nostru a început da plouă, ne am adăpostit intr o stație de autobuz am ajuns cumva sa il îmbrățișez pentru ca cică ii era frig,  cand a sosit momentul de a pleca acasa ar fi vrut să mă sărute si am refuzat . Dar dupa îndelungi procese de gândire, in schimb l am invitat la mine . A urmat ceva frumos , un pic stângaci pentru ca el nu prea ă avut relații lungi si singurele lui relații sexuale au fost la petreceri . Iar aici petrecerile sunt hardcore .
N am stiut inițial daca sa fim impreuna pentru ca facem parte din doua lumi total diferite . Eu sunt vegetariana , nu mai fumez iarba nu mai folosesc nici un drog , sunt o persoana cat se poate de curata inside and out, iar el nu e asa . După două zile de la intanlire am luat decizia sa încercăm macar . Avem o lună azi ,fiecare weekend e cu mine, nu prea mai merge la petreceri, sexul e absolut uimitor ,nu cred ca trec mai mult de trei ore pana ni se face pofta iarăși unul de altul . Si cred ca am inceput sa il iubesc atât de tare încât doare . Nu stiu cum sa explic senzația asta . Dar niciodată nu am mai trecut prin asa ceva .
 
  Cu toate că  nu sunt foarte atractivă, după ce l am visat ca eram cu el ,mi am dat seama ca mi l doresc foarte tare din motive si acum neclare ,si am obținut după foarte mult timp ce mi am dorit . Iubirea e frumoasă dar ma sperie intensitatea cu care m a lovit . Asa ca tind sa cred ca niciodata nu am iubit ,nici macar pe fostul meu de 5 ani.
E bine sa te simti respectată,  dorita , atinsă,  sa stii ca acel om renunță de bunăvoie la părți din viata lui pentru tine si e fericit cu alegerile făcute. Imi fac griji uneori sa nu existe bariere in limbaj dar uneori cand facem sex ma simt atât de conectată de el de parca am avea un fir care ne leagă si devenim unul si ma intreb uneori daca fericirea e asta..

  In concluzie . Fiecare om are puterea in el de a face orice.
  Priviți întotdeauna partea bună si ceea ce poate fi invatat din asta .
  Nu va mai faceti griji din cauza aspectului. N o sa stiti niciodată cum arat dar ,mereu am avut parte de oameni mult mai aratosi ca mine ,care au ales să vadă ceea ce e mai frumos in sufletul meu si m au plăcut imediat
cand au început să mă cunoască.
In rest trageți voi concluziile , criticile .
Eu una am sufletul curat si va fi foarte greu să mă doboare vreun eventual comentariu. Sunt ceea ce sunt si nimic mai puțin. Orice om e liber sa faca propriile alegeri ,bune sau proaste .

Btw work is shit now. Ca sa intru in randul lumii cu viata de căcat.
Am început să detest ceea ce se intampla dar nu vreau sa spun ca merit ceva mai bun ca nu prea ma zbat pentru asta asa ca nu are rost sa pozez in victima . Sorry for the long post hahaha

13'386
2
comentarii

dincutaaura

Sunt Aura și am o VDC mare de de tot . Mă bucur că exista acest site, măcar știu că sunt oameni care au VDC si că nu sunt singura care duc această povară numită VIAȚĂ.

13'440
5
comentarii

haiCaSePoate

Am ajuns din gresela pe acest site.Am citit multe din povestiile postate si chiar si sfaturile oferite de oameni, este o experienta interesanta.

Am 27 de ani, traiesc in Berlin momentan. Am avut si eu cateva experiente mai nasoale:

Am fost in scoala generala abuzat un pic de colegii mai mari, am strans bani am platit un tiganus sa ma apere, am trecut peste.

Am fost in liceu singurul fara prietena,(in cercul de cunostinte) deoarece fata de care imi placea era mereu batjocorita de colegele ei, am ales sa ma distantez de problemele ei, mic si prost, am trecut peste.

In facultate in caminul studentesc, la o colega de camin ii placea de mine. Ea avea prieten acasa, eu i-am zis cat traiesc ca nu ma voi baga in relatia altcuiva, a raspandit zvonuri prin tot caminu’ ca am boli sexuale, ca is gay. A trecut anu, camin nou, am trecut peste.

Am incercat pe toata perioada facultati sa imi gasesc un job in domeniu, chiar si foarte prost platit, pentru experienta.Nu am reusit.Doar cand am terminat facultatea, am gasit un job, dupa mult,mult stres(ar fi insemnat sa ma intorc acasa intr-o zona moarta), am trecut peste.

In acea perioada, m-am indragostit prima oara, am trecut-o pe fata aia prin toate prostiile imaginabile, gelozi, fite, o ignoram cand ma enervam, am convins-o sa facem sex si fara prezervativ, apoi am stat amandoi cu sufletul la gura cand i-a intarziat perioada 3 zile. Si cand a fost vorba sa imi iau chirie si sa stea la mine, m-am speriat ca un las, si am bagat motive ca sa ne despartim.Singurul regret ce il am, nu i-am zis niciodata ca o iubeam, eram prea cool…
Am petrecut 2 ani gandindu-ma la ea sau vazand-o cu altu de mana, am trecut peste.

M-am inecat in job, am invatat si am crescut enorm, si asa am prins ocazia sa vin pentru o perioada la Berlin, zero cunostinte, nu cunosc limba, am sa trec peste.

Si am avut si clasicele in familie, tata a inselat-o pe mama, apoi au fost certuri, batai, un divort, o impacare. Trebuia sa stau intre ei cand veneam de la scoala ca sa nu certe/bata, am trecut peste!

Si nu, nu am sa cred niciodata ca am sau am avut o viata de cacat, pentru ca nu exista un tipar sau un model de viata perfecta, fiecare experienta m-a ajutat sa cresc. Si mai am sper 60% din viata sa traiesc.

Si am sa muncesc si am cresc si am sa trec peste multe experiente nasoale, dar am sa trec si prin multe momente frumoase, pentru ca asta e viata.

13'442
4
comentarii

deepinside

Nu îmi pasa de nimic, nu am chef de viata. Nu cred în nimic. Nu îmi pasa cum arat, nu îmi pasa ce mănânc, cu ce ma îmbrac, ce note iau, nu îmi pasa ce cred oamenii despre mine. Evit oamenii, stau cat mai mult izolat. Am gânduri suicidale. Asta e viata de cacat. Nu mai cred în Dumnezeu, noroc, etica, karma, bine-rău.  E totul un rahat împuțit fără sens.

13'430
10
comentarii

Joker999

*Nu citi daca esti ,sensibil, ...


Viata de cacat e sa fi atat de avansat mental si spiritual, incat sa iti dai seama ca toata viata asta de rahat e pentru cosciugu care o sa te astepte la final… tot stresul , toti nervii,toti banii, tot ce ai facut va merge in pamant la 2 metri sub ... si atunci vine intrebarea mai are rost sa ne stresam pt cacatul asta infect de viata ? oricum putregai ajungem toti in maxim 100 de ani ....

13'439
5
comentarii

wertym

Vdc…Maicamea a facut 3 avorturi si tot imi repeta faptul ca atunci cand m-a nascut s-a imbolnavit. Toata viatam-am simtit vinovata. Pe deasupra tot insista ca eu pot mosteni schizofrenia care a facut-o ea. Tot incerce sa ma mut sa pot sa scap de vorbele ei " ca eu sunt un nimeni. .etc " bac-ul l-am luat..locuri de munca am avut pana cand am ajuns la concluzia ca eu chiar sunt un nimeni si nu mai am loc de munca..nu mai imi vine sa dau examenele..nu mai imi vine sa fac nimic. M-am saturat sa tot mi se spuna de ani de zile ca sunt un nimeni si ca eu sunt a nimanui si multe alte porcarii spuse de restul rudelor. Ma trezesc dimineata si ma gandesc la ce mai stau pe pamant…fumez intruna de nervi din cauza lor. As vrea sa o iau de la capat dar cat timp ii vad pe ei rudele si maicamea ma enervez nu pot sa ma concentrez sa mai fac nimic. Nu stiu ce sa mai fac m-am saturat pana in gat.

13'438
18
comentarii

wertym

Eu am o vdc!! Am fost marginalizata si inca sunt marginalizata din cauza mamei mele care a fost bolnava de schizofrenie parintii au divortat de cand aveam 7 ani, de cand m-am nascut si pana in ziua de azi la 22 de ani toate rudele tot imi spun ca o sa o mostenesc. De cand eram mica tot ma abuzau fizic si verbal..m-au tinut inchisa in casa trei luni pe motiv " pedepsita ". Am terminat liceul am luat si bac-ul, am avut multe locuri de munca dar tot a trebuit sa le schimb din cauza memei mele care ma tot sacaia la cap cu diverse. " De ce ce ai ajuns la ora asta ridica si palma la mine.. etc..". Bineinteles ca veneam de la munca si ma duceam si la facultate fara frecventa. Acum din cauza mamei si a rudelor am ajuns sa nu mai am nici un loc de munca abia mai ies din casa. Vreau sa ies din casa dar am o senzatie idioata parca toata lumea se uita la mine si zice ceva gen " aa sigur o sa o mosteneasca pe maica’sa ". Prietene/prieteni nu am tot din cauza asta. Atunci cand aveam maicamea ma sacaia cu telefoane trebuia sa am mereu rabdare cu ea. Am ajuns la concluzia ca sunt praf..tremur de nervi..abia mai ies din casa. Am incercat sa ma mut am dat peste tot felul de idioti si babe nebune.. dar mai am si licenta si trebuie sa imi gasesc un job..nu mai am aceeasi incredere in mine. Si totusi eu am fost la un medic si mi-a spus ca nu se mosteneste in toate cazurile. Vreau sa imi iau iar un job sa gasesc o camera dar nu mai pot trai cu maicamea si cu restul rudelor. Bani le-am dat cand munceam dar tot dadeau in mine si culmea tot ei minteau in fata politiei cum ca nu este adevarat. Este un calvar acum locuiesc intr-o camera de zici ca este puscarie separat de ei macar am cheie la usa sa nu mai vina sa dea in mine fara motiv. Pur si simplu nu ma lasa sa imi vad de job..licenta. Nu pot sa ma concentrez sa invat nimic dupa atatea porcarii. Ma afund tot mai mult in cacat. Cred ca ultima data cand am vorbit cu cineva a fost ieri o femeie in ratb ma intreba daca cobor la urmatoarea statie. Toti prietenii care i-am avut si prietenele i-am ajutat iar eu cand am avut nevoie nu erau niciodata acolo. Ma gandesc ca rudele astea sunt narcisiste tot incearca sa imi sublinieze faptul ca eu as avea nevoie de medicatie. Eu tot ii intreb? Pe ce baza dai medicatie unui om? Tot ei au dat in mine si tot ei insista sa imi bage pe gat medicatie. Pur si simplu nu inteleg de unde atata rautate? Tot si-au batut joc de mine de cand eram mica pentru ca nu am avut pe nimeni. Si acum inainte de licenta s-au gasit iar sa faca ce faceau inainte.

13'394
2
comentarii

Cronos

Salutare oameni,

Am sa rezum totul la o singura intrebare: Muncim sa traim sau traim sa muncim?
Asta ar putea avea raspuns comun cu intrebarea: De ce VDC?

13'400
5
comentarii

VDC 13'400

Seara buna! Am o poveste mai lunga dar simt ca merita sa stiti contextul pentru a intelege episodul care a durat un an si 4 luni. M-am nascut intr-o familie nasoala, tata alcoolic, mama depresiva. Toata copilaria am fost abuz atat fizic, psihic, cat si emotional. Abuzurile au continuat pana am ajuns la facultate. Cand tata se imbata devenea un libidinos infect si ma pedofila. Mama ma ura. Pe la 12 ani am aflat ca mamei i se parea ca mi-o trag cu taica-meu. Pe parcursul scurtei mele vieti am fost oaia neagra. Oarecum nu imi invinuiam parintii ca ma bat si ma urasc, mereu incercam sa le gasesc scuze zicand ca sunt stresati. Prin liceu m-am bagat cu un tip care parea la fel de batut de soarta ca mine, ar fi fost primul meu prieten si am crezut ca va fi o experienta inofensiva… Nu a fost asa, avea probleme erectile, fapt ce il frustra enorm, fapt ce mi-a provocat nenumarate complexe. Era violent dar mereu am trait cu convingerea ca omul se poate schimba in bine. Intr-un final mi-am primit papucii. Am regretat ca mi-am pierdut o bucata destul de buna din viata alaturi de un om care m-a inlaturat atat de usor. Partea si mai nasoala era ca in timp ce eram cu tipul violent, placeam un alt tip dar cum consider loialitatea ca fiind trasatura mea definitorie, am inlaturat orice gand referitor la tipul 2. Ma simteam ca o curva, simteam ca il insel cu inima pe tipul 2 chiar daca tipul violent ar fi fost cel dezavantajat in situatia asta. Nu a durat nicio zi si m-am cuplat cu tipul 2, despre care intre timp aflasem ca ma uraste si se considera barca mea de salvare. Tipul 2 a fost adevarata mea dragoste si niciodata nu l-am considerat altceva. Relatia decurgea ok dar intre timp au aparut altercatii. Mama lui era foarte rea si mereu ne strica planurile. Il supunea la treburi casnice planuite in asa fel incat sa il impiedice din a se vedea cu mine. Eu mereu il ajutam. Ajunsesem sa ma simt ca Cenusareasa. Plecam mai devreme de la scoala si pana ajungea el acasa, faceam paturile si spalam vasele. Ma simteam neapreciata total. Alte dati, cand scapam mai devreme decat el, stateam prin oras si asteptam pana scapa de la ore ca sa il iau din fata liceului. Cand a fost bolnav am venit din coltul celalalt al orasului ca sa ii aduc medicamente, cu toate ca mama lui era cu el acasa. Mereu vedea doar ce face el. Mereu interpreta gresit tot ce ii ziceam. La un momentdat mi-a luat o bijuterie care nu imi venea si i-am spus sa o duca inapoi sa isi primeasca banii sau sa o schimbe, mi-a interpretat mesajul complet gresit si pana si in ziua de azi se plange la actualele prietene ca eu eram de nemultumit. Se juca mult cu prietenii sai, chiar si cand eram la el. Eram ignorata. La un momentdat am ajuns sa ii cer sa o facem mai des pentru ca doar atunci simteam ca imi da atentie. Mereu incercam sa schimb lucrurile ca sa nu se plictiseasca de mine. Nu ma mai simteam fata. Pana si la inceput imi zicea ca sunt ‘ca un baiat’. Nu imi aprecia cadourile, ii desenasem un portret si nu l-a impresionat prea tare, cand eram in pat bolnava de pneumonie ii facusem un animalut micut din plush. Nu il impresionau nici chestiile hand made si nici cele cumparate. Ii luasem un inel pe care cred ca l-a si pierdut. La un momentdat am avut un deces in familie si am devenit depresiva/suicidala, devenisem extraordinar de trista si la un momentdat mi-a zis ca nu ii mai pasa ce se intampla cu relatia noastra pentru ca oricum sunt mereu trista. A inceput sa ma ignore si mai tare, nu ma mai suna, iesea cu prietenii si nu imi zicea si cand il confruntam se simtea de parca as fi fost hitlerul existentei lui si ca vreau sa il pun in lesa. El isi pierduse empatia pentru mine, de la depresie plangeam continu dar simtea ca eu as fi un fel de actor super priceput care vrea sa il manipuleze prin tactici de terorism emotional. Eu ca om am fost mereu ghinionista si bolnavicioasa si asta il enerva. Cu 2 saptamani inainte sa se desparta de mine ii comandasem un tricou cu trupa lui preferata sub semn de recunostiinta ca nu era violent ca fostul sau ca nu era curvar. Pana sa vina tricoul s-a despartit de mine. Am avut nenorocul sa am o criza fix cand s-a despartit de mine si iar a simtit ca il manipulez, criza asta cred ca l-a gonit de tot. Mi-a promis ca imi va fi prieten dar nu este. In momentul actual ma uraste si prietenii lui ma ameninta cu moartea dar nu prea prind amenintarile astea la oameni suicidali. De la despartire am ajuns insomniaca, nu pot sa dorm deloc insa am corpul destul de destept incat sa isi dea singur shut down cand are nevoie (atipesc pentru maxim o ora). Mi-e frica de oameni. Depresia mi s-a agravat si tot il iubesc. Mi-as fi dorit sa fi fost macar loc de buna ziua dar este imposibil. Ma uraste. Faza amuzanta era ca acasa aveam un stash secret cu bani stransi pentru el, voiam sa ii iau role sau bicicleta sau un joc. La facultate m-am dus pe un profil care nu imi placea extraordinar de mult dar care stiam ca mi-ar fi asigurat un job bine platit. Voiam sa il iau de langa mama lui si sa ii ofer o viata buna. Totusi sunt SATANA, sunt antagonistul propriei vieti. Acum ma barfeste la toata lumea exagerand unele aspecte. S-a bagat cu o tipa la putin timp dupa despartire. Daca m-as fi sinucis, nu ar fi asteptat nici macar 2 luni si si-ar fi ingropat madularul in alta. Sincer nu mai vad de ce traiesc. Depresia si bolile ma distrug. Singura chestie care ma mai face sa vreau sa continui existenta asta de cacat este faptul ca poate candva ne vom impaca. A fost, este si va fi dragostea vietii mele, il voi iubi pana la sfarsitul vietii mele. Acum am ramas cu un fel de sindrom post traumatic si de fiecare data cand ii vad fata incep sa plang. Poate daca as scapa de depresie nu m-ar mai ura.

13'434
6
comentarii

Voices

Partea a doua:
Poate mi-ati citit ultimul topic daca asa il pot numi.Acum sa continuam:
1.Muncesc aproape de 3 luni la un magazin ca lucrator comercial.Nu sunt respectat,pana acum zilele libere care trebuia sa le am nu le-am primit,muncesc ca un sclav dar macar sun platit cum trebuie…
2.Am inceput sa inebunesc mai rau.Parinti mei, care s-au reimpacat le e frica ca poate fac ceva necugetat sau ca o sa inebunesc mai rau.Nu stiu de ce dar in loc sa ma enervez am inceput sa rad.
3.Am ajuns sa urasc ca m-am nascut(asta nu e nimic nou).
4.A si toate rudele mele se comporta asa frumos cu mine de parca as fi un handicapat mintal.
Scuzati pentru gramatica care este la pamant dar nu mai rezist

13'428
11
comentarii

EdgyCvnt

E o vdc in general ca sunt destui oameni naspa care nu pot empatiza cu un om oricat de nasoala ar fi situatia respectivului dar la cea mai mica inconvenienta se plang si ca soarele straluceste prea tare pe strada lor si se asteapta sa iti fie mila de ei. Circulaba e aiurea, da, dar si mai aiurea e sa stii ca esti o lepra si sa te dai ranit. Plina e lumea de pasarici de-astea fara probleme care asteapta sa le pice caltabosul compasiunii in gura. Pana nu vor intelege ca ce au ei nu sunt probleme reale, vor trai cu convingerea ca au o vdc.

13'423
2
comentarii

lupulsinguratic

Salutare tuturora as vrea sa va zic si eu ca intradevar viata unori e nedreapta si pe scurt e greu sa traiesti de unul singur si la propiu da si la figurat adica intradevar VDC pt ca cu fiecare zi ce trece nu ma mai suport mi-e mila de mine dat si tot odata scarba de cea ce am ajuns in VDC-ul in care ma aflu cam asta e parerea mea despre viata pe scurt.pa pa si poate cine stie si adio cand voi avea ocazia in viata nu se stie niciodata nimic

13'437
5
comentarii

Justop

Salutare,

Am ajuns pe acest site intamplator, dupa ce am citit mai multe postari, m-am decis sa spun si eu cateva lucruri despre mine si sa va cer o opinie.

Situatia mea este destul de atipica:

- am 27 de ani, locuiesc in apartamentul meu, cu o fata cu care am o relatie de multi ani, planuim sa ne casatorim anul asta.
- am facut doua facultati, diferite cursuri, dar nu lucrez, am terminat un masterat anul trecut si de atunci nu am mai evoluat in plan profesional.
- cu banii ma descurc decent, dar momentan nu produc nimic, am strans un cont de-a lungul timpului si alaturi de ce mai primesc de la parinti si ce aduce prietena (desi de multe ori consuma mai mult decat produce, ea lucreaza in invatamant) fac fata la cheltuielile cotidiene.
- social sunt ok, am cativa prieteni vechi, mai multe grupuri de amici/cunostinte, cu familia ma inteleg ok.
- fizic sunt ok, sunt inalt, cateva kg in plus dar, mai nou, ma duc la sala, probleme majore cu sanatatea nu am, sau nu le stiu inca :))

Problemele:

- Am o stare generala proasta, sunt lipsit de energie, ma culc deseori dimineata si noaptea stau treaz (citit, seriale, jocuri internet, etc)
- Nu vad viitorul cu entuziasm, nu imi gasesc un scop, un rost, o cariera.
- Nu sunt entuziasmat de nunta desi eu am propus sa ne casatorim, ma gandesc la alte femei, am avut in ultimii ani mai multe flirturi dar nu le-am dezvoltat, desi tipele dadeau semnale ca vor (nu stiu exact de ce, am vrut, dar ceva m-a oprit)
- Sunt obsedat de cand eram adolescent sa pun ordine in proprietatile familiei si nu se rezolva nimic.
- Am ajuns sa iau antidepresive, dar, cel putin momentan mi se pare ca nu au nici un efect.

Sa dezvolt:

  Parintii mei au mostenit mai multe terenuri, care teoretic valoreaza destul de mult, eu am propus sa le transformam in ceva productiv (macar in apartamente de inchiriat daca nu alte afaceri mai profitabile), astfel sa obtin venituri pasive si sa ma pot concentra sa imi gasesc o vocatie/job fara sa ma gandesc daca este sau nu profitabil.
  Asta se intampla undeva intre gimnaziu si liceu, ai mei au o situatie materiala ok, dar cu toate astea de multe ori nu erau destui bani, si mereu le spuneam sa rezolve cu terenurile si o sa fie bani mai multi decat trebuie, iar ei imi ziceau ca am dreptate, dar ca sunt stresati cu ceva ce ma privea pe mine (capacitate, bac, licenta, master…) sa rezolv ce ii streseaza si dupa o sa poata sa rezolve si ei.
  Eu am tot mers inainte, fara sa ma gandesc la ce vreau de fapt sa fac cu viata mea, ei au stagnat cu ce ma interesa pe mine. Am ajuns sa dezvolt o obsesie, sa imi doresc sa nu le fi avut ca oricum practic sunt degeaba, dar nu pot sa trec peste pentru ca inca mai sper sa se rezolve (de multe ori sunt gata sa gasesc un cumparator, sau o alta metoda de rezolvare, dar in ultima clipa, ceva se intampla si pica toata treaba, foarte frustrant)
 
Mai sunt foarte multe de zis, pe mai multe planuri, dar deja o sa ziceti ca "nu sunt cu toate acasa" cine stie, poate
aveti dreptate. Dar simteam nevoia sa ma descarc si, de ce nu, sa vad ce cred si altii despre situatia mea.

Scuze ca v-am tinut atat si multumesc ca ati citit!

Stiu ca sunt oameni cu probleme mult mai mari si mai grele decat cu ce ma confrunt eu, (daca e cazul si pot sa ajut cu ceva, lasati un comentariu) dar ma simt deprimat, imi simt viata data peste cap si am senzatia ca trece timpul degeaba pe langa mine si nimeni nu il mai aduce inapoi.

13'436
9
comentarii

zmeuraa

Inainte de a trage concluzia ca aveti o viata de cacat si ca vreti sa muriti:
- NU va mai plangeti de mila. Mergeti pe principiul ca ce a fost, a fost. Aveti posibilitatea in fiecare zi sa o luati de la capat, trebuie doar sa aveti gramul de curaj pentru a iesi din zona voastra de confort si sa va asumati niste riscuri
- orice problema are o solutie, ORICE problema, trebuie doar sa o privesti din toate unghiurile
-  faptul ca cineva nu va place/iubeste cum o faceti voi sau v-a parasit/inselat nu inseamna ca aveti vreo vina, oamenii vin si pleaca, nimeni nu va sta obligat fortat in viata voastra
- poti invata ceva din fiecare experienta, buna sau rea, trebuie doar sa casti bine ochisorii
- NU va mai comparati viata cu a altora, a colegilor, prietenilor, vedetelor etc. fiecare are un destin diferit pe care il poate influenta prin alegerile pe care le face. ca sunteti prea lenesi/lasi sa luati o decizie, este partea a2a
- depresia si anxietatea se vindeca prin comunicare
- exista o zicala : ,,daca te-ai nascut sarac, nu e vina ta. dar daca mori sarac, este 100% vina ta,, ..does it ring a bell?
- poti reusi in viata si fara 100 de prieteni alaturi de tine sau fara sprijinul familiei. sunt persoane singuratice care au reusit in viata pe cont propriu, apoi, obtinand succesul, au fost inconjurate automat de oameni din toate cercurile, au castigat simpatia familiei etc
- nu trebuie sa indurati agresiunile membrilor familiei doar pentru ca sunt familia voastra. puteti suna mereu la politie daca se ajunge la violenta.
- o copilarie/adolescenta nefericita nu inseamna o viata nefericita. niciodata nu e prea tarziu pentru o schimbare
- invatati sa acceptati respingerea, obisnuiti va cu ,,nu,, si cautati oportunitatile dincolo de refuz. daca usa e inchisa poti incerca geamul
- o relatie esuata nu inseamna ca toate relatiile urmatoare vor fi esuate / ca nu vor mai fi deloc
- psihologii / psihiatrii exista cu un motiv. nu va fie rusine sa cautati sfaturi/ ajutor
- poti sa spui cum a fost viata ta la 80 de ani, nu la 20-30 cand abia incepi sa traiesti. la 20 de ani NU AI O VIATA de kkt, ci doar ai inceput cu stangul. continuarea depinde de vointa ta
- mai luati decizii si cu mintea, nu doare cu inima
- nu trebuie sa muti muntii deloc, ci doar sa ii urci
- nu exista om fara defecte. unii oameni stiu sa si transforme defectele in calitati, sa profite de ele
- un progres mic e mai bun decat niciun progres
- nu uitati ca pe lumea asta exista MIN 1 pers care tine la voi/ va iubeste chiar daca voi nu realizati / chiar daca nu va arata
- greu nu inseamna imposibil
- plange ti de mila si o sa vezi cat de departe o sa ajungi
- ,,nu am niciun rost pe lume’’ ..a, da? cati copaci ai plantat azi? nu ai niciun rost pentru ca nu ti-ai facut unul.
- a, si inca un citat care-mi place : ,,confidence isn’t : ,,they will like me,, , confidence is ,,i’‘ll be fine if they don’t,,

13'422
2
comentarii

Termicul

Vdc-ul suprem e sa afli ca oamenii de care te plangi in vdc-urile tale, frecventeaza si ei vdc si ei ti-au citit toate vdc-urile.

13'420
3
comentarii

IronKiller

Deja de câteva săptămâni ma sufoc incontinuu, dar nu asta e problema. Problema e ca uneori simt ca viata mea e impartita in mii si milioane de bucăți si cioburi mici, ascuțite, si dureroase. Unele in viață reala, altele in Internet. Cred ca am nevoie de consiliere psihologica si medicala serioasa ._.

13'432
6
comentarii

The.Forsaken

Salut. Am o viata de cacat si m-am hotarat sa va plictisesc povestind-o.
Nu pot spune ca a fost rau de la inceput. Cand am avut ghinionul sa vin pe lume, familia mea avea o situatie stabila, chiar una buna as putea zice. Primi ani au trecut fara griji, nici nu ma gandeam ca se putea intampla ceva. In jurul varstei de 6 ani, tata a pierdut firma pe care o avea din cauza unor nenorociti care il furau, iar el ii considera prieteni, cea ce aveam sa descopar si eu pe pielea mea mai tarziu, dar sa o luam cronologic. Intr-un moment disperat, tata a fost nevoit sa vanda apartamentul, iar noi sa ne mutam in casa bunicii mele, unde in total am locuit 5 persoane intr-un apartament cu doua camere. Trebuie precizat ca nu am avut in niciun caz parintii alaturi in momentele grele, ei erau mult mai disperati sa se certe in fiecare zi. Clasa 1 am facut-o de acolo, dupa care, cum vremurile erau tot mai grele, am ramas fara masina, iar la scurt timp tata a trebuit sa achite o datorie cu casa maica-si(unde stateam), si ne-am mutat intr-un apartament nou, cu o chirie destul de buna(6 milioane pt 3 camere, chiar buna) insa conditile in bataie de joc. Am investit o gramada in acel loc(spre exemplu, la baie erau tevi sparte, iar balconul putea sa cada oricand, vorbesc la modul cel mai serios).
Cu bani stateam din ce in ce mai prost, la fel si cu certurile in familie. Desi eram mereu langa parintii mei, pot spune ca eram efectiv abandonat, rare sunt cazurile in care le-am cerut ajutorul pt ceva, erau prea ocupati sa se urasca. Cel putin, asta m.a facut extrem de independent, pot sa ma descurc in orice situatie, insa mi-a distrus complet increderea in oameni si cumva si in mine, mai ales ca fiecare imi spunea minciuni despre celalalt. Este printre cele mai grele sentimente sa fi mintit de parinte, iar eu stiam perfect, desi nu apucasem inca 10 ani. Numai spun eu cat am avut de suferit mai ales din cauza mamei, care isi varsa nervii pe mine. Eu, ramas complet singur, ma tineam de scoala si ma jucam la calculator(cam singura mea fericire, si ii multumesc lui Dumnezeu ca macar asta am avut, a fost la propriu singura mea iubire). Hotararea de divort a venit chiar de ziua lui taica-miu, tin minte si acum pe mama cum i-a trantit hartia pe masa zicand "Asta e cadoul meu pt tine" dupa care a plecat. Am aflat apoi ca, datorita serviciului ei, statea intr-o garsoniera militara. Eu am ramas cu bunica si tata, dar vorbeam si cu mama zilnic, am observat ca e mult mai interesata de mine acum, nu cand asi fi avut nevoie… . In fine, anii au trecut, am ajuns in clasa a 8-a, am luat examenul cu note mari, pt ca trebuie sa recunosc, ma golanisem rau in generala, insa liceul a fost la propriu dezastru. Am intrat la un liceu destul de bun, si atunci am luat hotararea sa ma mut cu fratii mei la mama. Un prost, ca eu imi doream. Un prost ce sa mai zic. Un an de zile am trait 4 persoane intr-o camera, cu cartofi fierti, o mancare de cartofi sau doar paine cu pate. Cana a trecut acest an, in care eu am fost a noua, ne-am mutat din nou, unde locuiesc si acum. Multe zile am stat nemancat, pt ca am inceput sa ma satur de ce aveam, pur si simplu nu voiam sa mananc, ma durea burta, insa nici nu imi pasa, invatat mereu sa sufar pana la urma te obisnuiesti cu toate.
Asta a fost cu viata mea, in continuare nimeni din familie nu imi este alaturi, dar asta e. Cel mai mare complex al meu este ca sunt urat, pe langa ca port ochelari am si o acnee urata care a si lasat ceva urme. Prietena nu am avut niciodata, si am impresia ca oricum nimeni nu m-ar putea iubii, la urma urmei ce am de oferit ? Acum am 18 ani si sunt in clasa a 12-a, m-am apucat de fumat si de baut(chiar foarte mult baut). Cea ce vreau sa spun e ca, noi cei cu VDC, nu am avut aproape nimic bun in viata, insa altii se nasc avand totul. Ma incapatanez sa ma consider un om cu suflet bun, ca in viata asta nu am facut rau altcuiva in afara de mine, am ajutat pe oricine cand a avut nevoie, am ascultat cu drag problemele de viata ale prietenilor, si i-am ajutat cu tot ce au avut nevoie. De cate ori nu aveam un leu la mine si imi doream sa mananc un covrig ca muream de foame, insa daca imi iesea un cersetor in cale il dadeam, la urma urmei, eu sunt invatat sa rabd. De cate ori nu m-am pus eu pe locul 2 pt binele altora. Si totusi, eu nu vad dreptatea pe lumea asta, desi sunt credincios, tot nu o vad. Pur si simplu nu inteleg. Cunosc oameni mai rai ca mine, imi sustin afirmatia ca sunt mai rai ca mine prin simplul fapt ca mie mi-au facut rau, iar eu nu am facut vreun rau cuiva, cel putin nu cu intentie, si am avut cea mare parere de rau cand mi-am dat seama ca gresisem.
Imi place sa ajut oameni, insa pe mine nu ma ajuta nimeni. Nu e nevoie sa ma ajute cineva, nici nu vreau.
Cel mai mult mi-as dori sa fiu frumos ca ceilalti si sa fiu iubit de cineva, daca am ajuns la 18 ani, si nici macar o plimbare in parc nu am avut trebuie sa imi pun un semn de intrebare. Va dati seama ca nu ma consider perfect "pe interior" doamne fereste, imi cunosc foarte bine defectele. Eu o sa continui sa ajut pe oricine are nevoie, poate si "sefu de sus" va binevoi sa imi indeplineasca unica mea dorinta, iar daca nu… poate nu tuturor ne e dat sa fim fericiti… vreodata…

13'426
8
comentarii

EdgyCvnt

Tarata prin o gramada de cacaturi m-am desteptat si eu la un momentdat si am inteles cat de cretin si injositor e sa stai dupa curul cuiva care nu te vrea. Dragostea nu sensibilizeaza madularul bleg. Dupa episoade de depresie acuta si alte prostii am realizat ca marea mea frustrare in dragoste nu e o problema existentiala. Dap mi-am pierdut un an si 4 luni langa un om care nu-mi returna sentimentele dar asta e. E egoist sa astepti ca cineva sa te iubeasca si viata e prea scurta sa te amesteci in astfel de prostii mai ales cand stii ca poti gasi ceva mai bun. Bunicii nostrii la varsta noastra plecau la razboi, prindeau grenada in dinti, se intorceau acasa si tot nu erau depresivi. Incepusem sa o duc bine, prieteni mi-am facut la facultate, cu cativa ma joc chestii pe net, sunt oameni de treaba etc etc. Dar prin iarna am avut alt incident care m-a facut sa imi dau seama ca am o vdc. Un prieten vechi mi-a zis ca ma place de 3 ani. Problema e ca tipul are prietena dar au o situatie mai dubioasa si ca imi era prieten de atata timp si cu timpul incepi sa excluzi cercul de prieteni din aria potentialilor parteneri. Tipul a zis sa vorbim despre chestia asta si am vorbit. Nu a iesit nimic pana la urma, nici nu ma asteptam sa iasa. Problema e ca eu nu stiu cum sa mai interactionez cu omul dupa ce am aflat informatia. Parca am uitat cum sa ma port cu el. Din automatism sunt de treaba dar iti poti da seama cat de awkward ma simt. Nuj cplm sa fac pentru ca omul chiar imi era prieten bun, era unul dintre putinii oameni cu care chiar rezonam ca ideologii. Halp.

13'427
8
comentarii

EdgyCvnt

Am 19 ani si ar trebui as stiu ce vreau sa fac cu viata mea si in principal chiar stiu dar momentan ma simt vinovata ca nu ma pot angaja ca sa strang bani sa o ajut pe mama sa se mute cu mine si sa plece de langa tata care e un betiv abuziv. De vreo 3 luni mama s-a imbolnavit destul de grav, a tinut totul ascuns dar intr-un final am aflat. Problema si mai mare e ca tata nu doar ca nu ii oferea un suport macar moral ci ii mai si facea scandal. Zilele trecute scandalul a evoluat intr-o directie negativa si a lovit-o. Mama a sunat la politie si l-au luat. Cand au vazut ca e ste intoxicat cu solutii etilice l-au trimis sa doarma la spitalul de nebuni. Mama trebuia intre timp sa ajunga la tribunal sa isi ia ordin de restrictie impotriva lui dar nu a mai apucat ca urmatoarea zi i-au dat drumul. Nebunul a rupt si actele de la casa si nu ii mai permite mamei sa vorbeasca cu mine. Am un VDC pentru ca taica-meu m-a abuzat toata viata in toate modurile posibile si ma simt vinovata ca atata timp cat sunt la faculta mama e tinta violentei. In unele zile simt ca ori o sa il omor pe el ori o sa ma omor pe mine dar raspunsul cel mai bun ar fi sa il omor si pe el si pe mine ca macar asa ar scapa lumea de 2 oameni de cacat. Ma frustreaza ca sunt incapabila sa o ajut pe mama, nici in legatura cu sanatatea ei dar nici in legatura cu tata si ca inca mai depind financiar de familia mea. Chiar imi iubesc parintii, chiar si dupa toata bataia pe care am incasat-o, nu-l pot ura nici pe taica-meu dar e de ajuns sa o aud pe mama ca plange and I’ll lose my shit.

13'425
5
comentarii

elesoirbroda

salut. . am o stare tare bizara de o vreme.si s a nimerit perfect site ul asta unde am descoperit si alte persoane care se confrunta cu diferite situatii care ii demoralizeaza. nu cred ca ma compar cu cei care muncesc de mici din cauza situatiei financiare sau cu cei batuti etc. Insa pot spune ca sunt o persoana foarte timida, am ajuns intr un punct unde nu stiu daca am atac de panica sau daca e starea mea normala. Nu mai dorm. Am cosmaruri, daca dorm. Nu ma mai concentrez, mereu imi fac griji. Pe strada am senzatia ca toata lumea se holbeaza la mine, de o vreme ma simt ca de pe alta planeta. De ce? Nu stiu. . .sa nu lasati pe nimeni sa va faca sa va simtiti prosti, urati sau rai. E un nou an si va fi unul bun! Imi pare rau pentru rautatile si nedreptatile prin care ati trecut voi toti. Dar macar anxietatea nu va joaca feste. Sa aveti o saptamana buna! fiti mai intelegatori si zambiti <3

 1 2 3 4 >  Ultimele
Categorii:   Toate   Bani   Dragoste   Sanatate   Scoala   Servici   Sex   Inclasabil